Şi-n anticul timp d-eroi Ştrengari erau ca la noi, Carii din exces de minte Derâdeau şi cele sfinte. Cel ce nu li semăna Prin minciuni se defăima. Spune istoria c-Esop Au fost hâd, ghebos şi şchiop, De el pruncii se speriau, Iar nebunii îl derâdeau. Îns-acea tristă figură Era vas d-învăţătură, Ce prin fabule o mie Au ajuns şi-n Românie. Esop, sclav când fu-n Efes, De patronul său trimes, Trecând în o zi pin stradă, Alungat au fost d-o ceată De ştrengari ieşiţi din şatră, Dintre care-unul cu-o piatră Nemeritu-l-au în şale, Că-i veniră ameţeli. Neputându-şi răzbuna, Pe ştrengarul lăuda Esop pentru ghibacie Şi i-au zis: Rău pare mie Că nu pot să fac alt dar Decât numai d-un dinar. Dar vezi cela ce-au trecut, Decât mine-i mai avut; Pre el de vei nemeri, Înzecit te-i folosi. Deci ştrengarul lăudat De câştig s-au apucat Ş-aşa bine au chitit Că-n cap ţinta au nemerit. Îns-acest avut bărbat, Fiind public magistrat, Un sergent privighitor Prins-au pe cel praştiilor. Şi în loc de mulţămită Dădu ceartă-agonisită. Iar poporul adunat La dreptate au aplaudat.
sâmbătă, 19 aprilie 2025