Eşti copac
marți, 15 iulie 2025
pe drumul meu
sunt multe drumuri

în stânga – buruieni
în dreapta – buruieni

la a treia răscruce
un afin se-nfige
cu rădăcina în iad

băltoaca îl hrănește
până la sevă

otrava rostirilor de prunci

cu un mugur de crin în torace
îi dau ocol
îl adulmec
până sângerează ochii mei
ochii tăi
ochii ochilor mei
ochii ochilor tuturor

mă-ndeamnă la culcuş
de frunze reci

eu mârâi
şi trec mai departe

30 martie 2017, Constanţa