Nu știu cum ai făcut, ce mi-ai trimis, de m-am oprit pe loc și te-am privit cu ochii mari, încremenit, uimit, căci nu puteam să cred: erai un vis? Veniseși din legende, dintr-un mit, să îmi transformi cuvintele în vers, să îmi oprești plictisitorul mers și să-mi trimiți mesajul: “Ești iubit!”? Sau chiar erai iubirea ce-o aștept, aceea pentru care-s pregătit să umplu locul gol ce-l am în piept? Ești, oare, tu, aceea ce-am iubit în viețile în care, pe nedrept, am fost îndepărtat și pedepsit?