Eu vreau să vin, tu mă îndemni să plec, Eu vreau să plec, tu îmi şopteşti să stau. Ce s-a-ntâmplat cu cei care erau Ca două jumătăţi dintr-un întreg? Când ne topeam pe buze un sărut, Creşteau din noi aripi şi pân’ la cer Ne înălţam cu sufletele ieri, Azi parcă de acolo am căzut. Şi zdruncinaţi de căzătură stăm Nelămuriţi cu ceea ce simţim Şi întrebându-ne de mai iubim Prin noi, haotici, vise căutăm. Să le-mpletim în nopţile ce vin Cu umbrele lor umede şi reci, Cotrobăim prin noi de ore-ntregi, A noastre vise nu le mai găsim. Le-am rătăcit fugind de-atâtea ori De noi şi zac, prin praf, pe undeva… La mine-n hol, sub noptierea ta? De astăzi nu mai suntem visători. A stins răcoarea-acestei dimineţi Tot jarul care pâlpâia în noi, Tăciuni au mai rămas în amândoi Să ne-ncălzescă visu-ntregii vieţi. Eu vreau să plec, mă simt atât de gol, Tu nu mai spui ca ieri... Te rog, mai stai! Nu mai eşti astăzi nici tu ce erai, Nu mai suntem uniţi de niciun dor. Nu mai trăim azi vise în comun Am adormit iubiţi, colocatari Când ne-am trezit eram, ce vise mari Aveam odată, azi sunt toate scrum!