A fost un tânăr împărat – De la mişei a smuls averea Şi-a smuls de la tirani puterea Şi mulţi nebuni a spânzurat. Dar patru inşi vorbind în şoapte L-au dus în giulgiuri învelit Şi-n codrul cel mai tăinuit L-au îngropat târziu în noapte. Cei tari au zis: „A fost mişel! Ne-a prigonit prea multă vreme.” Iar popii fulgerau blesteme În cei ce mai vorbeau de el. Nici voie să-şi cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut. Şi niciodată n-au ştiut În ce pământ le doarme mortul. Şi nu vor şti! Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde. Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui. Jurat-a iadul să-ngrădească Cu nopţi de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare, uneori, Când e furtună-n depărtare, La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori, Şi-ntruna spre pădure arată Şi scapără spre ea mereu; E, parc-arată Dumnezeu Spre groapa cea de veci uitată. Iar într-o noapte va lovi! Şi spintecată de lumină Fugi-va noaptea cea haină, Şi brazii-n flăcări or vorbi. Şi-atunci, cu fulgerul tovarăş, Ieşi-va mortul împărat, Şi-n iadul lor, de unde-au plecat, S-or prăbuşi tiranii iarăşi.
sâmbătă, 19 aprilie 2025