Stăm cu gurile căscate Când Ion ne povesteşte Despre un extraterestru, Oare iarăşi născoceşte? – Ochi rotunzi cât două cepe, Gură mică, nas turtit, Capul mare şi pătrat – L-am văzut şi am muţit. Căci pe cap avea antene Multe, multe, lungi, subţiri, Prin aceste sârmuliţe Transmitea în cosmos ştiri. M-a privit şi s-a oprit Lângă mine, chiar în stradă, Şi mi-a zis că nimeni, nimeni Nu mai poate să îl vadă. M-a ales din toţi şi-îndată, M-a chemat să plec cu el Să văd stelele şi Luna – Ne tot spune Ionel. – Nu mă credeţi? Dar, băieţi, Ăsta-i adevăr curat, Să vă zic sau nu ce-a fost? Totul cum s-a întâmplat? Ne prefacem că îl credem Căci şi noi avem de gând Să zburăm cândva în Cosmos, Să ne-ntoarcem pe Pământ… Şi să zicem că niciunde Viaţa nu e mai frumoasă, Nici pe Lună, nici pe stele, Ca aici, la noi acasă…
sâmbătă, 19 aprilie 2025