„Nu vreau să-mi oferi totul, vreau doar să te aud cum îmi bați în piept.” - Să nu mă cerți c-am început clondirul În care-ai strâns esența de magnolii, Dar vino, tu, astâmpără-mi delirul Să-ți scriu poeme-albastre-n lungul colii Cu rimă-mbrățișată ca în noaptea De mai când îți frângeam flămând mijlocul Și ne-am oprit o clipă-n lun-a șaptea Să reluăm și mai puternic jocul. De ce-ți respir parfumul cu ardoare Prin ploaia disperării? Fără tine Mi-e inutilă primăvara, doare, Iar fluturii se-mpiedică-n stamine. - N-o să te cert, iubite, adevărul Îl știu de-atunci, când goală pe zăpadă Visam că-n rai o să-nflorească mărul Și numai Dumnezeu o să ne vadă. Ce anotimp nehotărât și verde, Tot mai era și tei nebuni de floare Pe sânii albi veneau să mă dezmierde Cu sărutări păgâne. Ce răcoare Era pe-atunci, și azi trăiesc delirul, La pietul tău aștept o dimineață, N-o să te cert c-ai început clondirul Că vina ta-i de dincolo de viață. Ioan Grigoraș & Liliana Trif
sâmbătă, 31 mai 2025