Fantezii turcoaz
sâmbătă, 31 mai 2025
Mai trag un fum din ultimul chiștoc,
Țigări nu am, bricheta-i fără gaz,
Nu bănuiam când am intrat în joc,
Iubita mea, că rochia turcoaz

Pe care-o-mbraci în zilele de joi
Mă-ndeamnă să m-apuc iar de fumat.
Am fantezii, că sânii tăi sunt goi,
Iar tu desculță lângă mine-n pat

Te joci ori mă iubești, nici nu mai știu.
Aș bea o votcă, aș mai trage-un fum -
Mi-e teamă că aroma de rachiu
Ar transforma idila noastră-n scrum.

Arunc paharul și țigara, treaz
Îți scriu pe glezna fină un poem,
Vreau să cobori din vis și din turcoaz,
Doar lângă tine pot iubi boem.

Din volumul Apasă tasta enter  -
Editura Rovimed Publishers Bacău - 2013