Ne zvârcolim, ne zvârcolim… Vrem să ieşim! Putem să ieşim? Putem să fugim din ţintirim? Nu, nu-l lăsăm gol; cei vii l-au umplut cu nămol – de-asta ne grăbim… Cei vii au plecat, cu mult grăbiţi decât noi, cei vii ne-au lăsat să putrezim în noroi. Afară miroase-a ploaie şi-a praf, a praf care încă nu-i năclăit, şi oasele noastre, ici-colo în vraf, vor scaldă în apă, în daru-i râvnit. Vrem să ne spele ploaia de nămolul uitării dintr-un gest profanator, ce ne-a-ngropat, păgân, obolul de cruci şi flori, adus cândva cu dor. Dar ieşim, am ieşit din nămol, parfumul ploii ne-a chemat sub cer gol… E gol de îngeri, toţi au părăsit biserica şi crucea din iadul nămolit. Să ne urcăm pe turlă, acum, schelete goale… Nici lupii nu mai urlă, nici corbi nu dau târcoale… Doar el, parfumul ploii, al apei limpezite, ni-e vis şi ni-e nădejde, fantome noroite… 6 iunie 2013 (pe marginea articolului „În Apuseni a început sfârşitul lumii”, dedicat unui sat înghiţit, cu tot cu cimitirul său, de o deversare de steril care n-a lăsat la suprafaţă decât turla bisericii)
sâmbătă, 31 mai 2025