Fără tine mi-e frig N-am înțeles niciodată Cum simte aerul Că ai plecat. Universul se strânge Ca o minge plesnită Și-și lasă pe mine zdrențele reci. Câinele negru Cu burta întinsă duios pe zăpadă Se scoală și se îndepărtează Privindu-mă în ochi, Refuzând să-și spună numele. Începe să fulguie. Mă ustură pielea Pe locul de unde te-ai rupt. Și mi-e frig, Când simt cum cade moale, Odată cu zăpada, Această rugăciune către nimeni.
sâmbătă, 19 aprilie 2025