Rostul secundei de s-ar topi în mine, în loc de sânge cald, palpitând uşor, mi-ar curge prin vene istoria şi cerul dintr-un ochi... Fereastra dinspre zborul păsărilor larg s-ar deschide, şi timid, pe când umbrele banalelor preocupări cotidiene ar zvâcni într-un sertar al timpului închis demult, pentru totdeauna. Noi, toţi, ştim, nu mai avem nevoie decât de cuvânt. Sau poate, printre atâtea himere, de tăcere? Împreună cu codrii, cu viaţa, să fremătăm! Toată grija cea lumească să o lepădăm!
sâmbătă, 31 mai 2025