Fii gata să mori pentru El
sâmbătă, 31 mai 2025
Inspirată de poezia lui andreionthepoetry, 
"Să mor, sau să trăiesc pentru Hristos ?"

Trăiește ! ca să capeți veșnicia
Nu te minți și nu-l minți pe El.
Și stai de strajă, cântă aleluia
Fii pân' la capăt, un ostaș fidel. 

Iubește-L cu ardoare și credință
Fii înțelept și bun, nu judeca
Pe-aceia ce din neștiință
Îl răstignesc, ori au pierdut poteca. 

Învață-i cum în cer să-şi ia avere
Arată-le câmpiile cu flori
Iar dacă să te lepezi tu, ți-ar cere
Fii mereu gata, pentru El să mori.