Fiziologic

Mi-e sete de al tău te iubesc,
ce întârzie să vină în goana vântului turbat,
de tăcerea fără rost a sufletului chinuit de paşii tăi
pierduţi în noaptea deznădejdii.
Mi-e foame de tine, iluzie a iubirii,
ce te strecori cu răceală în lacrimile prea sărate
de indiferenţa negurilor uitate
în sărutul unor şoapte otrăvite de dureri.
Aş vrea să arunc telefonul
într-un triunghi al bermudelor,
din care să nu răzbată decât bătăile inimii mele,
sugrumate de prea multe interogaţii retorice
pierdute în răspunsuri fără sens.
Unde eşti tu?… cel ce-mi răzbuni cântarea 
printr-o tăcere a minţii rătăcite
într-un pustiu de eu şi tu 
pictat pe o retină a ochilor căprui,
ce oscilează între raiul şi iadul ochilor negri,
pierduţi în răceala unei veri târzii.