Eminescu mi-a pus în lacrimi Stropi de nostalgie şi iubire. Mi-a dat fiorul unei inimi, Ce prin vers cunoaşte nemurire. El e tainic demiurg de stele, Luceafăr în galaxia de poeme. Rimele-i nepereche-mi ating visele, Să pot dezlega ale timpului dileme. Cuvântu-i sânge ce aleargă prin artere, Un foc ardent în pieptul de roman. Poezia sa prin sita vremurilor trece, Criticii se duc, îngerii lui cu noi rămân. A deschis c-un dor fereastra lumii, Să răsară-n inimi floarea cea albastră, Să-i ocrotim lumina în căuşul vremii. Ochii să-i vadă întinderea măiastră.
sâmbătă, 31 mai 2025