Floarea lui April Când m-am întâlnit cu Tine, O, Isuse drag, eram copil, Şi Tu-ai sădit atunci în mine Cugete noi, gânduri divine Şi-o floare-n luna lui April! În sufletu-mi de dor înfrânt Şi apăsat sub grea povară, Ea a crescut ca din pământ Sub susurul cel lin şi sfânt, În cea mai dulce primăvară. Nedespărţiţi aşa creşteam, Şi eu, şi floarea ce-ai sădit, Şi tot mai mult înţelegeam În viaţa ce mi-o petreceam Cum Tu Isuse, m-ai iubit! Atunci am simţit mângâiere În floarea scumpă şi aleasă, Şi prin nevoi, şi prin durere, În Duhul cel Sfânt cu putere Noi am clădit, aceeaşi casă. Şi între timp, când a-nflorit, Începând, să răspândească Parfumu-i sfânt, m-a întărit, Multe cercări le-am depăşit, Din lupta vieţii, sufletească. Iubirea-i miresmata floare! Şi-al ei balsam... vindecător, Mi-a potolit mâhnirea mare În vremuri de descurajare, În timpi de cumpănă şi dor! În ea mi-am găsit odihnire Şi-ncurajarea-n clipe grele, Şi-am învăţat că în smerire În ceasuri sfinte de-umilire Se poate trece, peste ele. Şi de-oi păstra-o ne-ncetat, Această floare şi-a ei taină, Având cugetul sfânt, curat Trăindu-mi viaţa... ordonat, Îmi va aduce-a nunţii haină. Atunci, la masa aceea mare Voi fi prezent la cina sfântă, Când oaspeţii în sărbătoare, În mulţumirea cea mai mare Îi vei privi-n haina de nuntă! Te laud azi, Doamne Isuse, Că-n mine Tu floarea-i sădit, Şi multele dorinţi, nespuse, Ce n-am ştiut a-Ţi fi expuse Prin ea vor fi, de-ndeplinit! Flavius Laurian Duverna
sâmbătă, 31 mai 2025