M-am zămislit dintr-o picătură de apă căzută din vârful unei stalactite prelinsă în miezul zilei pe pântecul unei stalagmite atunci m-am zămislit, la ceasul doisprezece când printre crăpăturile stâncilor s-a furișat o rază caldă de soare eram eu, izvorul din care-a năvălit cuvântul săpând poem după poem susurând din inima muntelui făcându-și loc printre pietrele reci, făcându-și albie la poalele gândirii lăsând să treacă lotca înțelepciunii de pe-un mal pe altul m-am zămislit acolo, în umbra liliecilor acolo unde umezeala decora pereții cu mucegaiuri scumpe florile locurilor întunecate și-am curs printre nisipuri mișcătoare, uneori, ascultând fiecare fir de nisip rezolvând ecuația timpului tic-tac-ul s-a contopit cu clipocitul curgerii mele lovindu-mă de stânci s-a contopit cu clopotul în zi de sărbătoare, cu toaca-n zi de post și m-au băut toate acele guri însetate de cuvânt fântâni secate de curgerea lacrimei din vadul durerilor m-au băut cerbii și lupii și caii m-au băut și-am alergat odată cu ei fiind pătrunsă de sentimentele lor de viața lor m-am ascuns odată cu teama în miez de pădure am sfâșiat carnea fragedă a unui căprior urlând după haită am galopat până la epuizare prin poieni făcându-mi loc prin porii cailor ce m-au băut am devenit abur și fum și m-au băut norii și am căzut în iarbă sau, uneori, pe pământul uscat făcându-mi loc printre crăpături de unde m-a înghițit pământul ce-mi zămislise trupul înainte să aflu universul zămislit prin cuvânt.
sâmbătă, 14 iunie 2025