Fluturele

În pădurea de pe deal
Mi-au oprit un loc în stal
Mierlele şi ciocârlia
Ca să le-ascult rapsodia.

În poiană, sub un dud,
Când mă concentram s-aud
Trilurile minunate
S-a apropiat, din spate,
Fluturaşul maroniu
Ce zbura hai-hui, zglobiu.

O coroană de-aripioare
Ce nu încetau să zboare
S-a-nvârtit în jurul meu
De-am crezut că Dumnezeu
Mi-a trimis un înger, semn,
Că am suflet cu însemn.

Într-o joacă-am încercat
Să fac din iarbă un pat
Şi m-am aşezat, încet,
Peste verdele discret.
În şoaptă l-am invitat
La somn pe înaripat.

Însă n-a fost rost de somn
Fiindcă-naripatul domn
Dorea partener de joacă
Într-o zi de vară sacră
(Căci era o sărbătoare
Însemnată-n calendare).

Am întins mâna mea stângă,
Fluturele să-l ajungă
Şi mare mi-a fost mirarea
Când mi-a ascultat chemarea…
Fluturele s-a aşezat
Pe braţul meu ridicat.

Cât am fost de fericită…
În emoţia şoptită,
Raze de lumină-n taină
Cu cuvinte puse-n haină
De mirare şi-ncântare
Ne-au trimis până la soare.

Mâna dreaptă-am ridicat,
Încet am apropiat
Degetul (pe care-am pus
Praf de raze la apus)
De aripile-încordate
De emoţii puse-n spate.

Într-o mângăiere fină
Sufletele cu lumină
Au simţit că sunt legate
Şi-n poaină, amuţite,
Cu priviri-mărgăritare,
Păsări erau spectatoare.

“Fluturaş ce m-ai lăsat
Aripi de ţi-am mângâiat,
Oare, nu eşti tu un înger?”
Acum zbor cu el spre cer…