Fluturi

Degete săgeţi spre cer se înfig într-un mister
Şi rămân acolo prinse, de bolta ca un cuier.
Mâinile mereu întinse (frânghii-n visuri neatinse)
Stelele-n cortina nopţii vor să-mbrăţişeze, strânse.
Fluturi zboară în privirea ochilor cuprinşi de lacrimi
Căci în gânduri amintirea zilelor scăldate-n patimi
Rană inimii îi face, fluturi negri o desface
În bucăţi ce se tot zbat într-o resemnare rece.
Fluturii-n călcâi se-adună, albi şi negri, către lună,
Trag pe frânghii-n zbor curajul de a prinde-o stea în mână...
Ea le luminează drumul fluturilor care-nalţă
Suflet, inimă şi gânduri către cerul cu speranţă.
Zboară-n linişte şi pace zilele prin luni şi ani,
Fluturii dau înălţarea  cu puterea de titani.