N-am să mai vin aicea, nicicând n-o să apar. Trăim numai o dată, dar ce-am făcut, rămâne, Și de aceea, astăzi, mă-ntreb „Dar dacă mâine Ar fi să plec de-odată, sub presa de țărâne, Oare am fost în lume, o umbră în zadar?” Mișcat de gândul morții, ideea mă răpune, Că timpul e un cântec, un clasic recviem, Dar nu e el, motivul de care azi mă tem, Ci arta ce rămâne - un romanțat blestem, Săpând prin întuneric, spre zilele mai bune. Și c-am iubit, iubirea e un izvor de sânge, Ca vinul de căpșună, cu care azi petrec, Ca să pot prinde clipa, și-n versul meu, s-o trec, Un filozof germanic, sau poate unul grec. Iubirea-n pieptul palid, ca un pumnal se-nfinge. Dar noi murim prin crezul: când e o nouă zi, Chiar dacă trece timpul, o alta va veni.
sâmbătă, 31 mai 2025