Pășești prin toamna care-a așternut un ruginiu frumos, de frunze moarte, iar pașii tăi le-ating în scurt sărut, foșnindu-le poteca ce desparte. Acum, nu mai contează dac-au fost sub razele de soare împreună: și-au împlinit menirea și un rost, iar vremea lor a trebuit s-apună. Covorul ce-au format și un apus ce te alintă în culori de seară, te fac să te așezi, cu gândul dus, și lacrimi, printre pleoape, să-ți apară. Sunt amintirile ce s-au trezit de prin străfunduri, caută ieșire, dar ochii tăi deja s-au limpezit în seara unei toamne de iubire. Privești apusul, frunzele, și-un cer cu norii albi, pufoși, lipsiți de țel în lipsa vântului-corăbier, te uiți la ceas și-aștepți să vină el.
sâmbătă, 31 mai 2025