Frumoasă copiliţă | Poezii Online
sâmbătă, 19 aprilie 2025
Frumoasă copiliţă!
Spune-mi de unde vii
Cu zâmbet pe guriţă,
Cu mândri ochi şi vii?

Ce înger mult ferice
Din ceruri te-a adus
Şi pe pământ aice
Străină te-a depus?

Tu eşti o nălucire,
Un farmec aurit,
Un vis de fericire,
Un înger de slăvit!

Din cer eşti o minune,
Şi dulce-i glasul tău
Ca sfânta rugăciune
Când bate ceasul rău!