fruntea în iarbă

când spui cuvântul depărtării,
ecouri se sparg de pământ,
luna ne seceră umbra din iarbă
rostogolindu-se prin ovale de
vânt
nu știu dacă mi-ai fost
întâmplare,
un strigăt prin vis
ori un mit,
acum e târziu
și-aș vrea doar să-mi culc fruntea
sub tălpile tale
iar tu să-mi spui
dacă ți-am rănit mersul
prin aer
sau dacă am murit