frunzele sumbre

nu-i nimic, nu-mi răspunzi
mi-este bine și așa
două tăceri
ca două tăișuri
infinite

nu-i nimic mi-e bine oricum
și ție îți este
poate aceeași nostalgie ucisă
în surdină

se mai aud și acum
ecouri de gând
de la tine spre mine
nemărginite pe aripi
ca de la nord la sud
păsări fără țintă
căzând odată cu ploaia
peste morminte de fluturi
peste noi în neștire
ori poate-s doar frunzele sumbre
târziu în noiembrie
nici nu mai știu...