I. Prevestește-mi nour lânced Adu-mi cufărul cu viață, Nimicește-i pe cei șubrezi Și cu sârme-n saprofaguri. II. Depănă-mi tu, sfântă seară, Povața ce trebuiesc A zidi în trupu-mi palid, Veșnicia s-o petrec. III. Scapă-mă de timpul umbrei, De lumina ăstora, Ce scluptează intelectul Spre a câștiga ceva. IV. Ce greșita-mi Doamne în viață, De-mi petrec anii în cuie? Mi i-aș bate de cununa lui Socrate, Să mi-i ție pân-o știe. Și mi-aș alina amarul În povațele lui Creangă, Și-aș cânta mii de acorduri Cu glăsciorul său de aur. V. Mi-aș culege aste gânduri Din drumul lui Eminov, I-aș șopti ușor și sincer Că lumina n-o mai văd. VI. Existența-mi prinde aripi D-ale sale bucle negre, Prevestit-ai tu iubite, Masacrul din zări răsare. VII .Mi-aș da sufletul și pana, Condeiului să mai curgă Doar să-mi luminezi cărarea Presărată-n praf de humă. Nimicirea-n larg răsună. VIII. Astă viață agale trece, Printre cei fără simțiri, Nebunia îi petrece În iscoade cu-amintiri. Rămășițe de priviri vii.
sâmbătă, 31 mai 2025