Fulguire

Ninsoare, ninsoare de Lună
Cu stelele mici argintate
În palmele mele adună 
Poveștile viselor toate.

Pornind lucitoare troiene
Din drepte-n uzoare crescute
Că-mi par ornamente elene
Doar că-n negativ prefăcute.

Ci nu-s elemente de artă
Trufașe ce-ar vrea să mă-ncline
Ca eu cerșetor lângă poartă
Pomană s-o cer pentru mâine,

Sunt numai ca puful de îngeri
Căzut din înaltul de zboruri
Ce în oboseli de înfrângeri
Mi-aduseră buchii de doruri.

Ceresc înțesute cu raze
Tot iar infinit de frumoase
Și fără o umbră de fraze
Deștepte ori că vanitoase.

Tăcute și gingașe-n palmă
Nespuse ca dintr-o visare
Cum tainicul glas de pe mal mă
Îndeamnă să vin de pe mare.

Iar eu nu-s în stare-a răspunde
Că nu pot să-l văd de pleoape
Și stau legănându-mă-n unde
Retras  mai departe pe ape.

În palme îmi cad stele-n stele
Și mă pustiește prin fire
C-așa îmbiat înspre ele
Le vreau de-acum în amintire.

Dar proaspătul lor nu admite
Să fie clasate și-alese
Ca versuri atât de iubite
Pe veci însă neînțelese.
Victor Bragagiu