Furtuna mea de vise Se pierde noaptea-n gânduri și pana mea-ntre ele, Dar scriu frânturi de vise cu dorurile-ntregi Trecând pe puntea sorții prin gândurile mele Cu inima zdrobită, dar tu nu mă-nțelegi. Furtuna mea de vise se-agață de catargul, Unei corăbii duse aproape eșec, Și marea se tot umflă primind-o în prea largul, Trăirilor de-o clipă în care mă înec. Tăcerile sunt toate ca niște felinare, Mă urmăresc din toamna pierdută-ntre visări, Iar tu te duci lăsându-mi aceeași întristare Ce stă în pragul ușii ca-n sala unei gări. Stingheră și plăpândă o noapte se arată, Cu-alaiul ei de stele căzând colo pe lac, Cu luna sângerândă de vina ce își poartă Spărgând clepsidra vieții în gândul meu când tac. Același naufragiu mă poartă-n zorii zilei, Câzând pe roua clipei ca frunzele-arămii, Lăsând tot frigu-n suflet ca în cutia milei Să mă afunde-n noapte prin orele târzii. Desferec trei cuvinte uitate-n brâul sobei Și ard în gând dorința de-a nu le întâlni, Și-apare toboșarul ce ține ritmul slovei, Iar noaptea mea apune pierdută-n poezii.
sâmbătă, 31 mai 2025