E seară şi vântul începe să bată Nori negri adunând peste sat; În zare fulgere cerul străbat Şi ecouri de tunet câteodată Văzduhul răzbat. Sătenii cu coasa în spate aleargă, Spre case se-îndreaptă cu toţii. Iar carele în scrâşnetul roţii Pe drum de lut parc-ar vrea ca să spargă Liniştea nopţii. Dar iată că ploaia începe să cadă Izbind cu putere pământul. Codrul se zbate, şuieră vântul, Lovind cu furie, lan şi livadă, Ferească sfântul! De frică întreaga natură vibrează, Plâng sălcii aplecate spre râu, Se-înghesuie frunze, spice de grâu Pe ramuri, în holde, toate dansează În ritmuri de brâu. Se joacă cu luna pe cer greu, de cleştar Doi nori întunecaţi, de sezon, Stelele fug, iute, spre Orion Şi Carul Mare scârţâie iar, solitar, Stingher, monoton. Dar iată că ploaia acum se opreşte Şi vântul împrăştie norii. La drum din nou pornesc călătorii Şi soarele la drum iarăşi porneşte: Plutind, vin zorii. -din volumul "Ghiduşii de adolescent", 1985 -
sâmbătă, 31 mai 2025