FUZIUNE Prin care suflet nu a trecut furtuna și primăveri scăldate în lacrimi și în ploi a înflorit salcâmul ,dar a căzut și bruma eternitatea naște și se sfârșește în noi! Prin valurile lumii ne naștem ca și flori din dragostea esenței ,luminii clăditoare din păcatul vieții pierdut printre ninsori sub cerul nemuririi,în brațe ocrotitoare! Se pierde steaua nopții, căzând în altă lume se pierd florile vieții,călcate pe cărări suflete-n pustiuri se sting fără de nume nisipuri mișcătoare ,călătoresc pe mări! Au înflorit caișii și visul se întoarce din patosul ce arde în viața aceasta crudă a mai rămas fuiorul,ce încă ne mai toarce cămașa amintirii,ce-n versuri mai asudă! Au înflorit și codrii,etern nemuritori nu mai aveau aramă ,nu mai aveau argint au înțeles săracii că printre trecători se-nscriu în viața falsă …încet și calm,murind! Iar noi cotropitorii,nemulțumiți de viață când bogăția lumii se-apropie de sfârșit încă privim cocorii,care ne dau speranță în clipele de seară …în visul neîmplinit! Dar floarea ce răsare pe drumurile vieții o dăruim cu suflet ,iubirii pământene o lacrimă ce-astupă sintagma tinereții O primăvară vie ,mai arde în poeme! Când totul parcă-nvie ,în primăvara vie când ghiocelul este un simbol de iubire trăim într-o fuziune ,chiar din copilărie ne vom afla sentința în tainica amăgire… Autor Lucian Tatar 29 Mar 2017-0106 Olhao
sâmbătă, 31 mai 2025