O nouă zi apare-n geam Şi este clar că-i dimineaţă, Iar el, poetul stă gandind... La viaţă. Să-nceapă el acum să scrie? Mai are oare-acum vreun rost Să scrie-o nouă epopee Din tot ce-a fost? Incepe-ntr-un tarziu povestea Unui bătran ce-abia mergea Pe-un drum pustiu, pe timp de noapte, Pe calea sa... E frant bătranul din poveste, Iar autorul supărat Ii strigă parcă-n ghilimele: "Cazi la pămant, bătran stricat". Şi el căzu... Puterea parcă i se scurse, Iar inima abia că-i bate Şi palmele bătătorite Strangeau uşor iarba uscată. Se duce...se stinge-n fiecare clipă, O carte Sfantă-i cade din manta, Abia c-o vede şi şopteşte: "Doamne, ia-mă in Impărăţia Ta". N-avea nimic in lumea asta, N-avea copii, n-avea nici casă, Era doar el, nimic mai mult Şi chiar puterea lui il lasă. Ii strigă-ntr-un tarziu poetul: "Să nu cumva să mori, bătrane Căci viaţa ta e-n mintea mea Şi de tu mori, ce-mi mai rămane?" Nu apucă insă s-asculte Cuvintele acelea ne-nţelese; Inchise ochii şi muri In ierburile dese. "Iar m-ai trădat, bărtane!" Strigă poetul cu putere; "Ce pot să fac să te renasc, Bătran stricat...plin de durere?" S-a dus povestea incepută, S-a dus creaţia de o viaţă, Pană şi eroii-mi mor De dimineaţă...
sâmbătă, 21 iunie 2025