- E-aşa mult galben între noi, de-acum. Se-ntoarce toamna pe alei şi-n gânduri, Risipa ei de aur şi parfum Mă-ndeamnă să-ţi mai scriu câteva rânduri, Să-ţi spun că eu întâmplător te cern Prin sita deas-a genelor, sub pleoape, Şi te dizolv în lacrimi să te-aştern Pe frunze mari sperând că mai aproape Te va aduce timpul... Între noi, E-o-ntindere de galben şi mi-e bine De mă gândesc că navigând pe ea Vei reveni şi-o să mă iei cu tine. - Se-anunț-o toamnă plină de culori, Dau fructele în pârg și-s parfumate Pe-aleile pe unde-adeseori Am rătăcit cu tine prin păcate. Se vor întoarce oare înapoi Clipe-nsetate de amor și artă Când ne aveam, iubito, doar pe noi Și deschideam, cu gândul, orice poartă? De la fereastra versului privesc, E-atâta galben și e toamnă-afară, Să plec spre tine-acum pare firesc, De ce s-aștept o zi de primăvară? Liliana Trif & Ioan Grigoraș Din volumul Ca și cum am împărți aceeași inimă - Editura PIM Iași - 2016