Invata-mă cu ce să-ncep intai si-n care vorbe-anume tuturor să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tai, si cum, de-atatea lumi luminatori, pe gura ta surasu-i ca un soare; ei poate niciodata n-or să stie din fiecare clipa trecatoare cum ne-am durat noi cate-o vesnicie iubindu-ne; si nu vor sti ca-n glas iti cânt atatea cantece când spui cuvinte ce pe buzele oricui niste cuvinte simple-ar fi rămas. Invata-mă cu ce să-ncep si cum să-i spun aceste-i lumi cat mi-i de draga ca te-a născut, cu truda ei intreaga, pe tine, bucuria mea de-acum. Ea, poate, niciodata n-o să stie c-a inflorit în flori si-a curs în ape, ca din pământ si sura vesnicie să mi te-aduca,-asa cum esti, aproape; si, fiindca-o să murim si noi odata, gandeste-te: n-ar fi pacat să moara, cuprinsa-n noi, atata primavara, si dragostea cu inima deodata?... De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume, si eu voi scrie toate, fir cu fir, ca dispretuitori de cimitir, să ne iubim de-a pururea pe lume.
sâmbătă, 19 aprilie 2025