Străbăteam o cărare a vastei câmpii Cu privirea spre nori și-ascultând ciocârlii Risipite-n văzduh, provocându-mi fiori Și, în pași, rătăcirea prin câmpul cu flori. Întrebam, când și când, nori, și păsări, și maci, Din priviri ce-mi erau pentru gânduri tălmaci: - Vreți să-mi spuneți, vă rog, pe aici a trecut Fericirea, căci eu doar la voi am văzut Bucuria de-a fi ocolită de vânt, Neluată de ploi și-ngropată-n pământ? - Ce vrei tu, noi nu știm, dar întreabă-n păduri, La izvoare-apărate de vrejuri de muri, În poiana călcată de iele sau … nu! – Mergi în pace cu tine și-ntreabă-te tu! Am intrat în păduri, m-am oprit la copaci, Iar privirea mi-a fost pentru gânduri tălmaci: - Vreți să-mi spuneți, vă rog, pe aici a trecut Bunătatea din om? Eu, aici, am văzut Bucuria din frunze-adiate de vânt, Și lumini strălucind între voi și pământ. - Ce întrebi, noi nu știm, dar pe munte, mai sus, Vei găsi, gânditor și scăldat în apus, Un monah ce-ar putea să te-ndrume … sau nu! Mergi în pace cu tine și-ntreabă-te tu! L-am găsit pe o stâncă. Știa. Înțelept, Mi-a răspuns: “Ce vrei tu, îți pulsează în piept”.
sâmbătă, 31 mai 2025