Gândul

Zace în sine domnia sa gândul,
Ascultând, relaxat, şoapte discrete
Ce-i spun că-i veni şi lui rândul
Să poarte povara nemuririi concrete.

Nu-i pasă de hrană, de-avere, de bani,
El umblă mai iute ca însăşi lumina,
E singur, sărmanul, nu are duşmani,
Şi nimeni nu ştie că-n dânsul e vina.

Uneori e tandru, şi asta-i otravă,
Alteori, e tăios ca lama de brici,
Câteodată e bun, şi se varsă degrabă
Oriunde găseşte o breşă-n ,,chirpici”.

Uşor, dă târcoale minciunii prospere,
Întinzându-i capcane din aur croite,
O strânge de gât atât cât să spere
În lumea cu simţuri şi iz de elite.

Zace în sine domnia sa gândul,
Nu-i vine să creadă că are şi feţe
Sub forma ce azi îmbrăcându-l
Îl vinde ,,en gross” în târguri şi pieţe.

M-aş face şi eu de gând vânzător,
Dar cine, oare, să cumpere-ar vrea
Trecut ambalat într-un trist viitor
Să-i ţină de cald când iarna e grea?