Într-o noapte lovită de îngheţ cu sufletul desenat pe geamul ferestrei înghit în sec spânzurat de cuvinte, încerc să fiu în mijlocul gândurilor din care răsar drumuri. Nu ştiu ce hram poartă, nici unde duc, le văd numai pietrele rotunjite, ies prin zăpada subţire ca o inimă de femeie pusă în faţa mea potrivnică, să-şi dezbrace de haine trupul întrupat în ele şi-n locul fulgilor, să zburde pe patul alb din odaie ori să fredoneze de plăcere simţindu-mă atât de aproape şi idiferenet cum frâng unghiurile din geometria coapselor ei, de nu mai înţeleg de ce nu spune nimic şi o cuprind transpiraţiile şi extazul. Habar nu am de ce mă învrednicesc să-i demonstrez ceva ce ştie şi nu recunoaşte niciodată.
sâmbătă, 31 mai 2025