Cerem fără a gândi A avea nevoi ori ba Vrem să stăm a nu trudi Dar să nu fim duşi cu vorba, Pentru cele ce nu suntem Pentru cele ce nu-s gând Pentru cel ce nu concepem Pentru cel ce nu e-n rând, Cu acele ce sunt bune Cu tot dorul de virtute Cu acela care spune Că-i uşor şi când irupe, Timpul cel fără de tihnă Timpul ce-i pierdut în van Timpul ce n-are odihnă Timpul ars pe cel divan, Al răscrucii ce e-n noi Când doar visul mai răsare Al iluziei în doi Azi suntem, mâine dispare, Ce e nu, un nu rămâne Ce-i pustiu se-mpuţinează Ce e da, ca da-ul spune Azi e zi ce luminează, Ultimele amintiri Urma celor ce-s pe ducă Ultimii ei trandafiri Ai lui ultim ce apucă, Să abunde în mistere Fără timp de resemnare Să se stingă efemere Clipe care n-au chemare, Către mine, către tine Către el apus de soare Către ultimul gând, bine Rezervat în aşteptare.