- Și dac-aș știi că te alintă luna În nopțile când bate ceasul rece, Aș declanșa pe mapamond furtuna, Iar supărarea sigur nu mi-ar trece Nici dacă toate stelele fugare În pieptul meu ar deveni comete Și-ar presăra covor mărgăritare Cerându-i sufletului trist să ierte Bătrânul astru ce-și dorește-o clipă S-atingă trupul alb de nestemată, Că simt cum mi se frânge o aripă Când te privește-altcineva o dată. - Chiar dacă vântu-mi pipăie obraznic Piciorul gol, n-o face-așa cum tu Cu buzele te năpusteşti năprasnic Pe jarul coapsei, câteodată nu Te pot opri, şi-apoi de ce-aş întoarce Izvoarele spre matcă, ce dovezi Mai trebuie să-ţi dau când luna toarce Pe pieptul meu dantele de zăpezi Şi-absența ta mă doare pân’ la sânge. Nu fi gelos pe soare,-n lipsa lui Sub greutatea iernilor m-aş frânge... Sunt doar a ta! Iar alţii... Poftă-n cui. Ioan Grigoraș & Liliana Trif