Geneză ... Scoate cu dalta superba făptură Înlănțuită de marmura pură, De miliade de ani în mormânt, De când fluvii de foc curgeau pe pământ! ... Sparge cu dalta marmura rece Și lasă făptura dintr-însa să plece, Dă într-o parte piatra mortală Și scoate de-acolo minunea ce zboară! ... Înlănțuită de marmura pură, Scoate cu dalta superba făptură, Sparge cu dalta marmura rece Și lasă făptura dintr-însa să plece, Scoate de-acolo minunea ce zboară! ... Dă-i libertate, fă-o ușoară, I-ai trupul fin ce-a fost țintuit Și fă-l o făclie spre infinit! Sau, fă-o maestre, de la-nceput, O-mbrățișare pentru sărut! ... Lovește maestre cu foc și putere Și scoate din piatră altar de tăcere, Coboară maestre în ancestral Eliberează tu oul primordial, Sau du-te cu dalta către izvor, Să-ți iei de acolo doine de dor! ... Du-te maestre, sau vino-napoi Eliberează piatra din noi, Și fă tu din ea, o făptură cuminte, Lovește Costache, cu dalta fierbinte!