*între abis și lumină* arunc pe tabla inimii bobii zilei hotărăsc din ce parte încep umbrele să muște cuvintele unde ar putea rama gesturilor să contureze mai bine însemnătatea lor apriorică să le umple de sare forța de rotație a gândului înroşește orbitele goale pâinea harică nu mai ajunge la mine doar țărâna mai lasă în buza timpului sânge coclit lacrima ca o ploaie torențială a lumii își pierde plus valoarea nu mai stoarce compașiune gol mă lasă-n răscruce tăciunii desenează cuminți plutirea printre statui de piatră de care curbă să-mi lipesc respirația să iau în posesie rătăcirea săritura din albumul cu fotografii în sepia (alpinismului pe versantul vieții care te-aduce în tine sfârtecat deja i-am redus drastic codul de acces doar inimi de cremene pot să-și adune lângă steag luminițele în formă de cruce și să se-nalțe) s-au înmulţit balizele pe drumul damascului desenul din prima zi a facerii a pierdut strălucirea sub pielea solzoasă farurile emit sos –uri pâcloase m-așteaptă dimensiunea a cincea a inimii îmi iau abisul în spate (singura ancoră de nădejde a respirației lumii) și m-arunc
sâmbătă, 31 mai 2025