Când ai văzut geometria mea, Un amalgam de unghiuri ascuţite Şi de secante dureros ţintite Pe planşa vieţii ca o canava, Ai folosit, Părinte, un compas, Şi, pe planşeta planurilor Tale, Din curbe ample cu suiri domoale Mi-ai refăcut desenul, pas cu pas. Şi dispărând ungher după ungher S-a dus şi bezna ce zăcea în ele, În sfera vie-a devenirii mele Intrând lumina dragostei de cer. Iar spaţiul devenit mai generos Din sufletul avid după lumină A devenit o lume nouă, plină De pace, de iubire, de...Cristos! Privesc acum din noul adăpost Spre lumea colcăirilor bolnave, În bezna din ungherele jilave, Şi ştiu că e...desenul care-am fost. De-aceea astăzi vin să-Ţi mulţumesc Că prin proiectul Tău, divin Părinte, Eu aparţin geometriei sfinte: Mai şlefuit, mai larg, mai luminos. Simion Felix Marțian
sâmbătă, 31 mai 2025