aş vrea să schimb ceva în mine pentru o vreme să redevin copil ar putea să doară nu ştiu nu prea am rude sau pe cineva aproape de suflet am avut-o pe Ana nu tare de mult a plecat unii spun că sufletul nu pleacă de aici până când lucrurile nu sunt rânduite şi că se reîntoarce dacă nu duce cu el bănuţul de argint busuiocul şi câteva lacrimi Ana s-a reîntors am văzut-o în vis avea părul despletit ochii adânciţi mâinile slabe şi degetele lungi purta cămaşa albă cu dantela cusută în ajunul paştelui în care a plecat... şi-a rotit ochii prin casă apoi s-a oprit la mine nu clipea inima îmi zvâcnea ca o rană m-am trezit cu ochii umezi am privit dincolo fereastra ea dispăruse în întunericul rece şi greu îmi amintesc cum plângeam în mine pe furiş ca şi atunci când eram mic şi nu voiam să-mi dau jos cămaşa îmi era teamă că mă vede Dumnezeu aşa îmi spunea Ana mai cred şi acum că ea locuieşte aproape de Dumnezeu şi uneori se uită la mine ca atunci când mă duceam la biserica albă din spatele prunilor de fiecare dată când bat clopotele la noi plouă de dincolo dealul se prelinge ca o rază pe acoperiş liniştea ronţăie din margini străzile devin înguste sub cerul înfundat se bălăcesc grijile doar Ana uneori mă priveşte şi tace degeaba am vrut să spun cât durează un vis şi să mă identific cu această aşteptare nu cunosc semnificaţia gestului se pleacă pur şi simplu...
sâmbătă, 31 mai 2025