Glasul din infinit ... M-am rătăcit cândva, născându-mă aici, În lumea cea bogată, cu uriași pitici Și am crescut apoi, într-un micuț oraș, Visând ca toți ceilalți, să-ajung uriaș! ... Dar am rămas la fel, așa cum m-am născut, Un individ mărunt, un curajos tăcut Și toată viața mea am tot sperat visând Că nu sunt un ratat, că pot crește oricând! ... Eu nu voiam să fiu cum apăreau ceilalți, Niște mărunți normali, ce se credeau înalți, Eu mă tot vedeam neînsemnat, mărunt, Un ins privind la stele prea dinspre pământ! ... Și-am început să iau tot ce puteam, să cresc, Să-mi împlinesc oricum visul nebunesc Și-apoi L-am auzit pe cel ce-a fost pe cruce: -”E fericit săracul, că multe n-are-a duce! ... E fericit acela ce plânge și suspină, Că-n el se află cerul și-a cerului Lumină”, L-am auzit spunând pe uriașul sfânt, ”Fiți îndrăzneți ca Mine, că Eu sunt cel ce sunt”! ... Și, ca printr-o minune, atunci m-am hotărât, De m-am născut mărunt, să nu mai fiu tăcut, Să îndrăznesc ca El, să nu fiu mic și laș, Și chiar de sunt mărunt, muri-voi uriaș! ... Acum, privind spre stele de-aici de pe pământ, Îi mulțumesc smerit că nu mai par, ci sunt Și-aud un glas ce vine parcă din infinit ”Fii îndrăzneț ca Mine, că Eu am biruit”!
sâmbătă, 31 mai 2025