Copacii se preling ca mierea Pe azurul cerului de toamnă Iar eu măsor cu ochii zarea Azi, glasul tău mă cheamă. Un nuc bătrân și ruginit ,în cap de vie Semeț , culegătorilor se arată. Inima mi plânge a pustie Și glasul tău mă cheamă. Tu nu mai ești ! Dar amintirea ți vie În sufletu mi se sfarmă Azi , vântul suflă a pribegie Când glasul tău mă cheamă.
sâmbătă, 31 mai 2025