Lumina trece munţii pe curat; şi-n brazii negri se ascut cuţite. Eu viaţa mi-am trăit şi mi-am urmat c-un blând instinct, al fiarei fericite. Atâtea-s numai scrum din tot ce-i foc, plutim pe o planetă de cenuşă, cu nările clipind din loc în loc, cu brazi ce stau cum clanţele la uşă. Deodată tac şi mi se face frig, în jurul meu se sparge-o catedrală în mii şi mii de vânturi şi ninsori. Încep pe nume moartea să mi-o strig şi-atunci cenuşa neamului se scoală şi eu exist nebun – de două ori.
sâmbătă, 19 aprilie 2025