nisipul mi se-oferă ca răspuns în fiecare zi când apusul alunecă molcom în ape când scoicile se-ncumetă să își dezgroape casele țestoaselor greoaie ca stropii reci de ploaie care se scurg pe geamurile-nchise de furtunile dinspre miazăzi camere abandonate ori balansoare ruginite care tac în parcuri părăsite și uitate felinarele aprinse ca năluci la pragul caselor în care nu ai putere să te duci istoria mileniului de probă care-a căzut din cărți le-am scuturat de praf de galbenul ruginii ne mint apocalipticii rușinii noi știm când pasul celor care lasă urme se-oprește pentru câte o cupolă închidem ochii și visăm cum pe sub podul care-și cară singur piatra trecea odată molcom o gondolă 19 octombrie 2017 – 19 ianuarie 2019, Constanța