Mă refugiez în noapte ca-ntr-un giulgiu Pe ochi-mi tras pe gura în grimasă Biet călător, fără țintă, fără casă Mistuit mereu de-un veșnic aprig dor Cât de ușor, mi-ar fi să mor acuma Închide ochii și te du, biet maidanez Tu nu mai ai vre-un loc, sau crez Rămân, nemuritor prin ceea ce creez Nu pot să mor, deși, mă sting aievea Până și asta-mi este refuzat, Tăcerea și-un mormânt de toți uitat, Copile mă recită lăcrimânde Cum pot să mor, când, reinviu pe buze, În lacrimile din ochii rimelați Prelingândumă-n abisul fără nume La rândul vostru, veșnicia îmi creeati Din suferință am recreat milenii Și din durere am zidit cetăți Dar până chiar și zidul rece piere Mie continuă să-mi fie refuzat Iubirea, ma făcut hoinar prin lume Iubirea ma ținut, mereu legat Crezând, în sentimente pure La suferință veșnic condamnat Trageți, va rog, pluton de execuție La stâlpul vostru, singur m-am legat Să nu mă faceți, vă rog, actor de epopee Când Iuda însuși ar fi fost femeie.
sâmbătă, 31 mai 2025