Camera întunecoasă o umbră se ghicește Pe pereții mohorâți, încet, se alungește Cu plete întinse pe tavan, și forme-n retină Cu șoapte demonice, susurând în surdină Piei drace, dau suferințe, dorințe la schimb Șoaptă nebună, cântul de îngropăciune, tăciune Nu mai am harul, mi-am amanetat și propriul nimb Mie-n suflet genune, duhoare de mortăciune Miasmă dulceagă din ceață otrăvită Burnitand cu puroi strada e’ putrezită Se frang și copacii, mucezi sunt și ei Prin pielea-mi frisoane de viermii mișei Aprinde lumina, dar, și lumina-i murdară Din bec schilodit, la rându-i jegos Ce mai este curat ce mai este cu har, Unde-i orice când orice-i de prisos Dar uite-mi mormântul, mă cheamă, pământul Mă strigă pe nume un vierme hoinar, In foamea-i dementă scrâșnind maxilarul Și balelei curg și dintii lucesc Ascultă abisul în purgatoriu mă mut În urletul fiarei Cerber, Belzebuth Sătul sunt de viață și moartea-i frumoasă Copila surâzând mânuind a ei coasă În râuri de suflete și sânge și foc Luntrașul soarbe, din, sticlă hulpav Ia argintii bătrâne, vâsleste Du-mi sufletul unde nimic nu mai este Ascultă urletele și geamătu-n chin Privește-l pe Dante, cum scrie de zor Zidindu-și Infernul, naiv și credul Eternitatea stricându-i a vremii pendul Dar vâsleste bătrâne, vâsleste de zor Am lumi de văzut în iadul hain, Până la capăt mă duc dă-mi o gură de vin O ultimă gură, apoi, pot să mor.
sâmbătă, 31 mai 2025