Mai cântă-mi, iubito, cuvinte, Mai spune-mi povestea de iarnă Cu albul de-afară ce minte Că vrea peste noi să se-aștearnă. Ne-nvăluie clipe solemne, Ne-așteaptă paharele pline, Cabana e caldă, iar lemne Avem cât să ardem destine. Și poate că-n focul ce arde Vom pune și timpul din urmă Cu nopți adormite-n mansarde Și zile-nșirate în turmă. Îmi place lumina difuză Prin care îmi cântă cuvinte O iarnă-n povestea confuză Cu vin din aduceri aminte.
sâmbătă, 31 mai 2025