Mă simt o iarnă-n toamna vieții, Mă ning in mine ca o povară, Dar tu mă smulgi din gheara gheții! Câmpuri de idealuri, mintea-mi ară. Ca o lumânare viscolită Fumuri se-nalță din hornuri, Îndreptându-se ca păsările-n stoluri Spre o destinație insolită. Copacii, însă, trosnind de ger, Înțepeniți de a iernii asprime Și după o injustă desfrunzime, Revolați, amnistia își cer! Trei vrăbii sub streașină zgribulesc, Una e un pic mai distanțată, Cele două sigur se iubesc, Cealaltă de singurătate-i condamnată! Câmpuri pudrate de albul pur, Sclipesc mângâiate de soare. Motanul, in casă, cu al său nur Ne toarce in visuri călătoare... Cu gândul zbor, ca fumul călător Văd, peste vârfurile de copaci Cercuri largi de berze-n zbor Și holde verzi cu flori de maci... Dar toate astea le simt reci Fără tine... Gândurile mă-nfioară! Pun de-un ceai că e mai bine! Deci... Cu tine și iarna-mi pare primăvară!
miercuri, 16 iulie 2025