Eu îți eram cenușă, tu redeveneai pasăre numai bună de respirat pe nara de popă unde era cântecul zborului tău așa de sacru că remureau sfinții în icoane adâncind un mister de vise în patul somnului meu și deodată îți înfigeai aripa în perne dându-mi visul de a zbura spre un orizont mâzgălit cu creionul verde în pricina de primăvară și ierburi. Dar -îți spuneam- e verde și-aici ia-ți zborul din cenușa trupului meu lasă-mă-n plata duhului cu degetele lui a pipăi pe Dumnezeu spre a-l vedea înger de pasăre ce-mi ești împrimăvărată din iarna de carne
Similar
