IARNA MURIBUNZILOR de Marian Florentin Ursu * Dincolo de ură, dincolo de noapte, Dincolo de patimi, dincolo de zi, Eu te rog femeie, de pe-un pat de moarte Să-mi oferi mirajul de-a ne mai iubi În peregrinarea noastră printre datini, Ne ajunge pala ultimei făclii, A iubirii noastre lungă cât toţi anii Ce se sting în ceaţa satelor pustii Ultima ninsoare ne va fi răsplata, C-am trăit departe, printre cerbi cărunţi, Vulturii de pradă ne vor scrie soarta Petrecută-n taina stânelor din munţi Eu cât sunt pe moarte, tu să fii plecată, Să-mi aduci din lume nişte doctorii, Că-ntre certitudini şi prejudecată Suntem muribunzii marilor iubiri În dementa noastră izolare surdă, Omenirea toată vrea a mai zări, Singura iubire ce a vrut să ardă Când răsare Steaua de la miazăzi De o fi să vină peste noi năpasta, Când va fi să cadă ultimul cocor, Tu să-mi spui femeie, cât din lumea asta Fuse lumea noastră şi cât lumea lor? Şi de se mai poate, drept în faţa Porţii, Unde-aşteaptă sfinţii ultimul prohod, Vreau s-aud colindul, înaintea morţii, Merelor de aur care dau în rod !...
sâmbătă, 31 mai 2025